JURNAL DE MONITORIZARE URBANĂ
Jurnal de monitorizare martie-octombrie 2017Martie – mai 2017
-
Drumul Binelui 2B-2D
Este vorba de zona cuprinsa intre Str. Turnu Magurele, Sos. Berceni si Bulevardul Metalurgiei, o mare parte din teren fiind fostele sere Berceni. In zona respectiva existau numai case cu regim mic de inaltime (P sau P+1, iar in ultima vreme dezvoltandu-se P+2+Mansarda). In urma schimbarii functiunii de sere in zona construibila, a aparut un regim de inaltime de P+4 etaje, eventual 5 retras. Aceasta regula stabilita de PUZ-ul aprobat pe zona de sere a dus la dorinta unor investitori din zonele de case de a creste regimul de inaltime tot la P+4. Aceasta marire a regimului de inaltime a dus la o densitate foarte mare de locuire, cresterea foarte mare a numarului de masini aflate in trafic sau ce se doresc a fi parcate, iar tramele stradale au ramas cele anterioare celei revolutiei, avand un profil de 4-5 m si neputand face fata unei intensificari a traficului. Strada Drumul Binelui este de fapt o limita intre PUZ-ul aprobat pe serele Berceni si zona de case. Din aceasta strada, care are o singura banda pe sens, se desprind alei si fundaturi cu profil foarte mic (4-5m), iar dezvoltatorii imobiliari doresc, asa cum am precizat, constructii de P+4, cu toate dezavantajele amintite.
Un alt dezavantaj major al acestor constructii P+4 este asezarea in acele parcele mici si care duc la umbrirea locuintelor vecinilor. Am contactat cetatenii din Drumul Binelui 2F unde se doreste o contstructie de acest tip, identificata de Fundatie in Comisia de Urbanism a Mun. Bucuresti (31.05.2017)
Pe data de 20.05.2017, am organizat intalnire de informare si formare cu un grup de cetateni si am stabilit caile de actiune. Cetatenii s-au alarmat cand au vazut panoul afisat in faza de initiere si le-am explicat despre ce este vorba si i-am consultat si instruit in ceea ce priveste consultarea publicului pe procedura de urbanism. Drept urmare, au initiat demersurile, pentru modificare proiecului respectiv si aducerea constructiei in parametri zonei. A fost depusa o notificare catre Primaria Generala, iar in baza legii 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, s-a solicitat PMB dezbatere publica, la indicatiile Fundatiei Eco-Civica.
-
Aleea Tandala nr 21
Situatia aproape identica cu cea din Drumul Binelui. Am organizat o intalnire in data de 16.05.2017 si am luat la cunostinta de actiunile demarate de comunitate. S-a notificat de asemenea PMB si se asteapta dezbatere publica in care se vor prezenta observatiile cetatenilor si in care va participa alaturi de cetateni si Fundatia Eco-Civica. Se va intocmi un proces verbal, iar autoritatea este obligata sa ne comunice daca a tinut cont de observatiile noastre. In cazul in care autoritatea nu tine cont de observatiile publicului interesat si emite aviz de oportunitate, acesta poate fi atacat in contencios administrativ, inclusiv Hotararea Consiliului Genereal al Municipiului Bucuresti privind aprobarea PUZ-ului.
-
Parcare Parcul Tineretului
In urma monitorizarii proiectelor urbanistice pe raza Municipiului Bucuresti si prin colaborare cu consilieri din Consiliul Local Sector 4, am luat la cunstinta in luna aprilie de Hotararea Consiliului Local Sector 4 nr.59, luata pe data de 31.03.2017, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitie “Amenajare parcare aproximativ 700 de locuri”.
Prin hotararea respectiva se aproba indicatorii tehnico-economici pentru parcarea de mai sus. Verificand documentele anexa ale hotararii, am constatat ca parcarea ar urma sa fie construita in parcul Tineretului (Lumea Copiilor), pe un teren recastigat in instanta in anul 2013 de Asociatia Salvati Bucurestiul, sprijinit de Fundatia Eco-Civica, printr-o hotarare definitiva a Curtii de Apel Bucuresti. Pe terenul respectiv se dorea construirea unui Aqua Park (in fapt un club) si a unei parcari aferente de cateva sute de locuri, ocupand 5 ha din Parcul Tineretului. Investitia se suprapunea peste cateva terenuri proprietate particulara, retrocedate in instanta.
Avand in vedere ca procentul de ocupare al terenului in Parcul Tineretului era deposit inca de la avizarea PUZ Parcul Tineretului in anul 2005, instantele au constatat avand in vedere prevederile legislatiei de mediu, ca terenul nu mai poate fi edificat. Incepand cu 2014, Fundatia Eco-Civica a facut demersuri pentru realizarea unei minigradini botanice si a unei minibaze sportive pe terenul respective. La inceputul anului 2017, s-a obtinut o finantare pentru plantarea a 400 de arbori cu ballot de diverse specii in portiunea de parc. De asemenea, a fost trimis si proiectul minibazei sportive catre un finantator al unor proiecte de mediu. La inceputul lunii martie, reprezentantii Fundatiei Eco-Civica si unii consilieri ai Consiliului Local Sector 4 au prezentat intentia de proiect primarului sectorului 4, Daniel Baluta. Anterior discutiei cu primarul general, Fundatia Eco-Civica a discutat si cu conducerea Palatului National al Copiilor, pentru consultare in privinta amenajarii zonei de 5 ha. Conducerea PNC a agreat proiectul si ne-am prezentat la PS4, terenul fiind in administrarea PS4, pentru a sustine proiectul.
Primarul a fost incantat de proiect si ne-a oferit tot sprijinul, dar, dupa doua saptamani, am aflat ca pregatise deja proiectul unei parcari pe 2,3 ha din acel teren.
In consecinta, ne-am mobilizat pentru informarea grupurilor de cetateni din zona prin contactare directa, flyere si participand la o dezbatere organizat la FIRUL IERBII.
Ulterior am contactat si Salvati Bucurestiul pentru initierea procedurilor prealabile privind anularea acestui proiect al primariei. La presiunea Fundatiei Eco-Civica si a cetatenilor, primaria Sectorului 4 a organizat si o dezbatere publica chiar pe terenul respectiv, in realitate o sedinta extraordinara a Consiliului Sector 4, la care vicepresedintele Eco-Civica a fost invitat sa isi exprime punctual de vedere. Subiectul a fost foarte mediatizat.
In prezent s-a indeplinit procedura prealabila, urmand ca in a doua saptamana a lunii iulie sa se depuna plangerea in instanta.
Periodic, vom organiza intalniri cu cetatenii pentru a-I informa, a le explica procedurile si a-i ruga sa se implice.
In urma actiunilor Fundatiei Eco-Civica si declaratiilor facute in media, primarul S4, Daniel Baluta, l-a actionat in judecata pe vicepresedintele Fundatiei Eco-Civica, Dan Trifu.
LINK media
-
Bulevardul Libertatii
In urma monitorizarii efectuate in luna martie, am luat la cunostinta de discutarea mai multor PUZ-uri ce alcatuiesc Planul Integrat de Dezvoltare Urbana a Bucurestiului. Intr-unul din aceste PUZ-uri, se prevedea construirea noului Pod Mihai Voda, in zona intersectiei Splaiului Independentei cu Bulevardul Libertatii si afectarea a doua hectare din Parcul Izvor, pentru construirea unei parcari si a unor asa-zise edificii culturale subterane. In urma actiunilor Fundatiei Eco-Civica, Primaria Municipiului Bucuresti a schimbat radical proiectul, fara a mai afecta Parcul Izvor, dar distrugand in totalitate spatiul verde al blocului de la intersectia Libertatii cu Splaiul Independentei.
Se mai doreste construirea unui amfiteatru din prelungirea viitorului pod Mihai Voda, limitrof acestui bloc, prin spatiul verde, inaltimea amfiteatrului atingand primul etaj al locuirii. Restul spatiului verde urma sa fie distrus pentru construirea unei parcari subterane. Amfiteatrul ar urma sa fie o constructie din beton care include un trafic pietonal, cafenele si baruri. Am constatat ca si aceasta modificare afecteaza major calitatea vietii cetatenilor din blocurile din imprejurimi.
Drept urmare, am tiparit fluturasi si i-am lipit pe usile de intrare in bloc. FLUTURASI
Cetatenii au inceput sa ne contacteze, rugandu-ne sa ii ajutam. La momentul actual, urmeaza sa organizam o intalnire pentru informarea si initierea acestora in implicarea pe procedura de urbanism.
-
PUZ zona Sud Sector 4
In luna iunie a fost prezentat PUZ Zona Sud a sectorului 4 in Comisia Tehnica de Urbanism a Municipiului Bucuresti. Prin PUZ-ul respectiv, se dorea stabilirea de noi functiuni si trame stradale. Atat Eco-Civica cat si alti membri ai Comisiei Tehnice de Urbanism, am constatat ca PUZ-ul respectiv era o forma mascata de introducere in legalitate a mai multor investitii declarate ilegale de diverse autoritati. Este vorba chiar de ansamblul Metalurgiei Parc, marginit de strada Drumul Binelui, care incalca Planul Urbanistic Zonal initial, prin trei PUD-uri emise de CL al Sector 4. Fundatia Eco-Civica facuse deja demersuri in ceea ce priveste nelegalitatea acelor PUD-uri si a notificat si ISC al carui raspuns a fost clar – toata documentatia urbanistica emisa de PS4 incalca legea. O alta constatare a fost cea referitoare la o viitoare trama stradala stabilita de Primaria Capitalei si spatii verzi, prevazute in PUG, dar care nu se mai regasesc in PUZ-ul respectiv.
Am atras atentia Comisiei asupra tuturor acestor nereguli. O parte din membri au confirmat aceste nereguli si s-a dispus refacerea documentatiei PUZ, avand in vedere caracterisitile din PUG, de la care PS 4 nu se poate abate. PUZ Zona Sud afecteaza si cetateni de pe Drumul Binelui, pe care i-am informat in consecinta, precum si un alt numar mare de cetateni din celelalte zone din PUZ Sud Sector 4.
In prezent se asteapta revenirea cu o noua documentatie, conform recomandarilor facute de Comisia Tehnica de Urbanism.
PUZ Partea de Sud Sector 4, in realitate, modifica indicatorii urbanistici precum cei aplicabili Dumului Binelui.
-
Academia Romana – 14.06. 2017
Academia Romana doreste construirea unui nou corp de cladire in curtea sediului din Calea Victoriei, prin demolarea unor anexe si defrisarea unui spatiu verde. Noua constructie nu se incadreaza in tesutul urban al zonei si nu are nicio legatura cu arhitectura monumentului istoric (Academia Romana.) Am precizat in cadrul sedintei Comisiei Tehnice de Urbanism ca nu suntem de acord pentru motivele expuse mai sus si intrucat la intersectia Blvd Dacia cu Calea Grivitei, limitrof Academiei Romane, exista o cladire turn din sticla (DIICOT), care strica aspectul arhitectural al intregii zone. Consideram inadmisibil ca o Academia Romana sa promoveze astfel ce proiect. O parte din membri Comisiei sunt favorabili proiectului, dar au solicitat sa se desfasoare un concurs privind modul in care va arata cladirea (urbanistica si arhitectura cladirii). Motivul pentru care se doreste o noua constructie este Aula e prea veche si se doreste una mai moderna. Am atras atentia ca, lateral de Parlament, pe 13 Septembrie, Academia Romana detine o cladire noua cu suprafete enorme, in care poate fi amenajata o aula mare si moderna. Proiectul va reveni, dar Comisia Tehnica de Urbanism pare favorabila. Urmarim acest proiect si am diseminat informatia cu privire la acesta pe retelele de socializarea, iar daca PUZ-ul respectiv va fi aprobat, il vom ataca in instanta. Multi cetateni au reactionat negativ la proiectul respectiv, asa cum reiese din mesajele primite si din postarile de pe pagina.
-
PUZ Str. Pogoanelor nr 1-3, Sector 4
Se doreste construirea unui ansamblu de locuinte cu regim de inaltime de la P+2 pana la P+9, asa cum reiese din sedinta Comisiei Tehnice de Urbanism din data de 26.06.2017. Terenul respectiv se afla la 320m de CET Progresul, intr-o zona in care au existat locuinte de serviciu, cu regim de inaltime P+4, toate incadrate in zone de locuinte individuale, in general parter. Ansamblul se afla la limita razei SEVESO, avand in vedere ca CET Progresul este obiectiv de acest gen. Am precizat Comisiei Tehnice de Urbanism ca insasi regimul ceausist nu a permis decat locuinte individuale, adica o densitate mica a populatiei, tocmai avand in vedere gradul de poluare si pericolul de explozie pe care le prezinta o centrala electrotermica de asemenea capacitate.
Atat emisiile cat si cantitatile de combustibil depozitate constituie un real pericol pentru poulatia din zona, raza de protectie avand in jur de 280 m. AM mai precizat ca in aceste situatii, una este sa afectezi o locuinta in care sunt caeva persoane, si alta este sa ai un ansamblu de blocuri de locuinte care se comporta ca un perete in fata exploziei si preiau intreg suflul exploziei.
Numarul de persoane afectate ar fi foarte mare, la care se adauga si un acciden de mediu privind cantitatea de emisii a centralei respective. Am recomandat sa se mentina locuintele individuale in zona respectiac sau nivelul de inaltime al acestora sa nu fie mai mare de P+2 si mansarda, respectand tendinta zonei. In functie de decizia Comisiei Tehnice de Urbanism si a Hotararea Consiliului General al Muncipiului Bucuresti Eco-Civica va actiona in consecinta si va lua legatura cu cetatenii din zona pentru a le comunica riscurile la care sunt expusi, avand in vedere si regimul de inaltime dorit care in mod cert le ca afecta calitatea vietii. Am amintit de asemenea de tramele stradale in zona respectiva, al caror profil este foarte redus (unele 4m, altele 6m), canalizarea care nu este proiectata pentru asemenea capacitati de evacuare si, evident, traficul atras de un asemenea ansamblu.